Prezentare

Blogul Bibliotecii Comunale Bratca

duminică, 25 iunie 2023

Ziua Universală a Iei - la Bratca



24 IUNIE - Sânzienele - Numele ,,Sânziene’’ se referă la trei elemente strans legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor. Al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute magice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României și ,,Drăgaica’’.
- Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia și a Elisabetei, mama sa, descendentă a seminției lui Aaron. Momentul nașterii prorocului Ioan a fost cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus, fiind vestit de către îngerul Gavriil. Numele său provine din numele iudaic ‘‘Iohanan’’ prescurtare din ‘‘Iehohanan’’ care înseamnă ‘‘Dumnezeu s-a milostivit’’ .
- Ziua Universală a Iei - Ia, numită și cămașă cu altiță, este cea mai cunoscută și, cu siguranță, cea mai reprezentativă piesă a costumului tradițional românesc. Este un obiect vestimentar realizat integral manual, pe pânză de bumbac, in sau borangic, cu broderii ample și bogate, în culori vii, având adesea aplicații de mătase, paiete sau mărgele. “IE” este un termen care se adresează exclusiv cămășii purtate de către femei. Nu doar că aceste broderii cusute manual sunt unicat, dar ele erau realizate în mare taină, pentru ca povestea spusă cu ajutorul acului de cusut să nu fie sursă de inspirație pentru nicio altă fată din sat.

Imagini din bibliotecă:









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.