Dupa 300 de ani de suferinte si de prigoniri, Biserica crestina s-a putut bucura si de zile mai senine, mai ales in zilele de domnie ale imparatului Constantin cel Mare.Indemnat si de imparateasa Elena, mama sa, care era o crestina cu frica de Dumnezeu, Constantin cel Mare a aratat multa dragoste pentru crestini si a oprit persecutiile impotriva lor.
Constantin cel Mare stapanea numai partea apuseana a Imparatiei Romane. Spre sud, in partile Italiei de azi domnea Maxentiu, care era un mare dusman al crestinismului, Maxentiu il dusmanea de moarte si pe Constantin si, in ascuns, lucra la daramarea puterii lui. Din aceste pricini intre cei doi imparati s-a iscat un razboi. Constantin cel Mare a pornit catre Mxentiu. Oastea lui nu era prea numeroasa, dar avea cu ea nadejde in victorie , caci ostasii lui Costantin erau in cea mai mare parte crestini.
In drum spre campul de batalie, lui Costantin I s-a aratat la amiaza, deasupra soarelui, o cruce stralucitoare pe care sta scris:,,Prin acest semn vei invinge”.In noapte urmatoare, Mantuitorul Hristos I S-a aratat in vis imparatului si ii spuse ca Sfanta Cruce are sa-i fie semn de izbanda.A doua zi, la porunca lui Costantin, pe toate steagurile s-a cusut semnul crucii, iar ostasii l-au asezat pe coifurile si pe scuturile lor.
Intr- adevar, Costantin cel Mare a iesit biruitor din lupta si, in chipul acesta, a ajuns stapan peste partea de sud a Imparatiei Romane.In semn de pretuire pentru crestini, Constantin a alcatuit un act foarte important, cunoscut sub numele de ,, Edictul de la Milan” (in anul 313). Prin el li se dadea crestinilor dreptul de a se inchina in libertate deplina.
Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).
Constantin cel Mare avea un cumnat cu numele Liciniu, El stapanea in rasaritul imperiului. Dupa o vreme , Liciniu s-a indepartat Constantin si ii persecuta pe crestinii din partea locului.
De aceea Constantin a pornit razboi si impotriva lui, l-a invins si i–a luat tronul. Liciniu a murit , iar Constantin cel Mare a ajuns singur stapanitor peste intreaga Imparatie Romana.
Cu biruinta lui Constantin cel Mare a izbandit si crestinismul. Imparatul i-a scos pe crestini din temnite, le-a restituit averile pe care ei le pierdusera in vremea prigoanelor, i-a asezat pe multi in slujbe de seamna si le-a ridicat biserica , chiar pe cheltuiala imperiului.
Un alt mare sprijin acordat Bisericii de imparatul Constantin a fost convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea(325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El, si a deschis calea ortodoxiei, pe care imparatul Teodosie cel Mare o va decreta ca religie oficiala si de stat a intregului Imperiu Roman.
La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el. Pentru meritele sale si pentru sprijinul acordat crestinismului, dupa lunga perioada de persecutii, Biserica I-a trecut in randul sfintilor, impreuna cu mama sa, Elena , numindu-I pe amandoi cei intocmai cu Apostolii.
Imparateasa Elena
La fel de multa vrednicie a aratat si mama sa, Elena . Ea s-a asezat cu locuinta tocmai la Locurile Sfinte si si-a cheltuit averea intreaga pentru ajutorarea celor necajiti si neputinciosi si pentru inaltarea unor lacasuri sfinte.
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos.
Imparateasa Elena a pus lucratori sa sape pe Golgota si sa dezgroape crucea Mantuitorului. Sapand, ei au aflat trei cruci, dar nu stiau pe care a fost rastignit Domnul. Traditia spune ca o femeie foarte bolnava , atingandu-se de cele trei cruci, se tamadui indata atunci cand atinse Crucea lui Iisus.
Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.
Mama imparatului , Elena , impreuna cu sotia si sora acestuia , a acordat sprijin material si moral crestinismului. Astfel s-au construit unele biserici crestine, unele din ele monumentale ( amintim pe cele din Palestina , Roma, Nicomidia), iar unele temple au fost transformate in Biserici crestini. Construirea unei noi capitale , Constantinopol, fara edificii pagane , cu biserici crestine , a aratat ca imparatul Constantin a dorit sa dea imperiului o capitala crestina.
Noua capitala a avut o deosebita importanta atat din punct de vedere politic, cat si religios.Constantinopolul era mai aproape de centrele crestine si astfel punea in umbra vechea capitala.
Istoria Sfintei Elena și a fiului ei, Constantin, ne arată că izvorul luminii sufletești este Crucea Sfântă a Mântuitorului și ne îndeamnă să imprimăm pe steagul vieții noastre acest semn dumnezeiesc.
După trei secole de suferințe și sacrificii, lumea creștină trăiește o primăvară a vieții spirituale și materiale, pentru care aduce mulțumire lui Dumnezeu și laudă Sfintei Elena Augusta și fiului ei, Constantin.
Semnificatia numelor Constantin si Elena
Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").
Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").
La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.