Sfantul Apostol Andrei

 Sfantul Apostol Andrei s-a nascut in Betsaida si a fost ucenicul Sfantului Ioan Botezatorul, cel care i-a insuflat dragostea pentru Hristos. sfantul Andrei si fratele sau Petru au devenit primii apostoli ai Mantuitorului, Andrei fiind cel" dintai chemat".

L-a urmat pe Iisus in Tara Sfanta si a propavaduit invataturile Lui, nu s-a lepadat de Mantuitor in Saptamana Patimilor si a continuat sa propavaduiasca Cuvantul Domnului si dupa Inaltarea Domnului la cer. 

Sfantul Apostol Andrei,cel Intai Chemat, este considerat ocrotitorul Romaniei, el ajungand aici, in zona Dobrogei, propavaduind Evanghelia si Cuvantul Domnului in aceasta regiune.

Sfantul Apostol Andrei a sfarsit ca mucenic al Lui Hristos fiind rastignit pe o cruce in forma de X ,cu capul in jos. Din 1995, sarbatoarea Sfantului Andrei a fost insemnata cu cruce rosie in calendar, din anul 1997 a fost proclamat" Ocrotitorul Romaniei", iar ziua de 30 noiembrie a fost declarata zi bisericeasca nationala, iar din 2012 este zi de sarbatoare legala in care nu se lucreaza.

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei!

Sarbatoarea Craciunului - spiritualitate si traditii

   

Intreaga lume crestina sarbatoreste nasterea lui Iisus Hristos pe data de 25 decembrie, care are o denumire diferita in fiecare tara. Insa Craciunul este sarbatorit si in tari non-crestine, deoarece exista situatii in care majoritatea locuitorilor tarii respective sunt crestini, iar influentele acestora asupra celor care nu sarbatoresc Craciunul sunt evidente. Daca cei mici asteapta cu nerabdare Craciunul pentru ca stiu ca Mos Craciun le va lasa sub bradul frumos impodobit cadoul la care au visat tot timpul anului, cei mai mari sunt interesati de traditiile si obiceiurile specifice acestei sarbatori minunate.

Dupa cum stiti foarte bine, tara noastra este una dintre tarile care conserva foarte bine traditiile si obiceiurile care caracterizeaza sarbatorile de iarna. Iar obiceiurile de Craciun sunt deosebite in adevaratul sens al cuvantului. Fiecare regiune a tarii are obiceiurile sale. Colindele cantate de cei mici care vestesc nasterea lui Iisus ii inveselesc pe cei care asteapta cu emotie si nerabdare dimineata sfanta a Craciunului, iar cei mici sunt fericiti daca primesc dulciuri si fructe.

Obiceiuri de Craciun

1. Umblatul cu steaua este un fel de teatru popular in care personajele sunt: Irod, Ingerul,Gaspar, Voltezar, Melchior. Aceste personaje sunt interpretate de copii cu varste cuprinse intre 11 si 13 ani, care inainte de Craciun incep pregatirile pentru invatatrea rolurilor, a textelor, a cantecelor de stea, pregatirea costumatiei si confectionarea stelei. Steaua este confectionata dintr-o forma rotunda din lemna, de regula fiind partea din lemn rotunda a unei site, careia i se monteaza cinci colturi. Steaua este impodobita si decorata cu hartie colorata si stralucitoare.

2. Viflaiemul 

Principalul obiect din recuzita acestui tip de colind este o bisericuta in miniatura, confectionata din scandura de brad, ce intruchipeaza cetatea in care s a nascut Mantuitorul. Atat interiorul cat si exteriorul acestei cetati miniaturiale sun decorate cu diferite corpuri ceresti decupate din hartie colorata. Inauntru este asezata scena nasterii Domnului, cu ieslea, animalele, magii. Numarul participantilor la scena Viflaimului este mai mare decat la stea, costumatia iinsa fiind identica, cu exceptia personajelor noi care au o tinuta adecvata: de cioban, popa si soldat. Eroii acestui teatru popular sunt: Irod, Melchior, Voltezar, Ingerul, Popa, Craciunea, Ciobanul.

3. Varjelul 

Vergelul este un obicei stravechi atat pe valea Crisului Repede cat si in alte regiuni ale tarii.

"Varjelul" se tine in noaptea Anului Nou, simbolistica sa avand conotatii nuptiale, fata aflandu-si in aceasta imprejurare "randulitu" vietii sale.Se pregateste o incapere mai mare in casa unui gospodar: se aranjeaza mese, scaune, lavite, loc de jucat. Fetele pregatesc mancare si o aduc in cosuri iar feciorii aduc bautura si se ingrijesc de muzica.

Pentru inceput se fac doua trei dansuri, iar un vecin tanar sau in varsta face pe "goaga". Acesta se adaposteste sub o covata acoperita cu un tol, iar fetele si feciorii isi scot inelele, fiecare avand semn la propriul inel, le introduc pe doua vergele ce le are goaga, una intr-o mana si una in cealalalta, apoi da drumul inelelelor in doua cofe, una a fetelor, una a feciorilor. In cofe se gaseste si putina apa..

Feciorii si fetele adunati in jurul celui numit goaga, incep sa cante "hora varjelului", iar goaga scoate perechi de inele fecior-fata, iar cei care le recunosc, le iau, le pun pe deget si devin pereche in acea seara pana la miez de noapte. Dupa ce au fost scoase toate perechile de inele, goaga sare de sub covata si stropeste cu apa pe cei din jur, spunand o urare de belsug.

4. Corindatorii

Feciorii, tinerii de la 17 ani in sus, dar pot fi si tineri casatoriti merg a corinda. Ceata lor este formata de 12- 15 membri. Unul dintre ei isi asuma rolul de conducator, gazda corinzii, si are un rol important in organizarea intregii desfasurari a corindatului. Acestia sunt insotiti de un muzicant cu vioara si un dobas. Corindatul incepe in ziua de ajunul Craciunului devreme. Prima data corindatorii merg la biserica pentru binecuvantarea preotului, la fel si la terminatul corindatului.

Desi in aceste zile, semnificatia Craciunului pentru copii si chiar si pentru tineri, are alta semnificatie decat aceste traditii si obiceiuri din strabuni, am descoperit ca mai exista si exceptii. Clasa pregatitoare din cadrul Liceului Teoretic Bratca, coordonati de doamna invatatoare Negru Irina, au venit cu colinda si la Biblioteca Comunala Bratca, daruindu-ne si o felicitare creata de ei, cu ocazia sarbatorilor de iarna.

Elevii: Butiri Sarah Jessica, Cordis Paula Sara, Stan Georgiana Lavinia si Simionas Alex alaturi de doamna profesoara Panc Georgiana, au creat doua coronite de Craciun si ne-au adus si un Viflaiem, pe care le puteti vedea aici la Biblioteca. 

Eleva Butiri Sarah Jessica a realizat compuneri  despre magia si semnificatia Craciunului, sub indrumarea doamnei profesoare Adina Sabau, compuneri ce am sa le postez aici pe blog pentru a le citi personal fiecare dintre voi, ca sa simtiti emotia si bucuria pe aceasta fetita o exprima prin intermediul cuvintelor.

Doamna profesoara Marcu Marinela profesoara in cadrul C.S.E.I. Orizont Oradea a creat impreuna cu elevii ei decoratiuni cu tematica Craciunului si pe care le puteti admira tot aici la Biblioteca Comunala Bratca.

Le multumesc tuturor pentru implicarea in aceste activitati, cu mesajul ca imi doresc ca si in viitor sa putem organiza  si realiza cat mai multe activitati si proiecte impreuna. 

Cu ocazia Sarbatorilor de iarna, va dorim multa sanatate, bucurii, momente frumoase alaturi de cei dragi, iar pruncul Iisus ce se naste in ieslea din Betleem sa va aduca pace si lumina in suflet!

Sursa: Bratca: Arheologia unei civilizatii rurale de Ioan Groze

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA

   Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui).

   Dupa 300 de ani de suferinte si de prigoniri, Biserica crestina s-a putut bucura si de zile mai senine, mai ales in zilele de domnie ale imparatului Constantin cel Mare.Indemnat si de imparateasa Elena, mama sa, care era o crestina cu frica de Dumnezeu, Constantin cel Mare a aratat multa dragoste pentru crestini si a oprit persecutiile impotriva lor.
   Constantin cel Mare stapanea numai partea apuseana a Imparatiei Romane. Spre sud, in partile Italiei de azi domnea Maxentiu, care era un mare dusman al crestinismului, Maxentiu il dusmanea de moarte si pe Constantin si, in ascuns, lucra la daramarea puterii lui. Din aceste pricini intre cei doi imparati s-a iscat un razboi. Constantin cel Mare a pornit catre Mxentiu. Oastea lui nu era prea numeroasa, dar avea cu ea nadejde in victorie , caci ostasii lui Costantin erau in cea mai mare parte crestini.
   In drum spre campul de batalie, lui Costantin I s-a aratat la amiaza, deasupra soarelui, o cruce stralucitoare pe care sta scris:,,Prin acest semn vei invinge”.In noapte urmatoare, Mantuitorul Hristos I S-a aratat in vis imparatului si ii spuse ca Sfanta Cruce are sa-i fie semn de izbanda.A doua zi, la porunca lui Costantin, pe toate steagurile s-a cusut semnul crucii, iar ostasii l-au asezat pe coifurile si pe scuturile lor.
Intr- adevar, Costantin cel Mare a iesit biruitor din lupta si, in chipul acesta, a ajuns stapan peste partea de sud a Imparatiei Romane.In semn de pretuire pentru crestini, Constantin a alcatuit un act foarte important, cunoscut sub numele de ,, Edictul de la Milan” (in anul 313). Prin el li se dadea crestinilor dreptul de a se inchina in libertate deplina.
   Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).
Constantin cel Mare avea un cumnat cu numele Liciniu, El stapanea in rasaritul imperiului. Dupa o vreme , Liciniu s-a indepartat Constantin si ii persecuta pe crestinii din partea locului.
   De aceea Constantin a pornit razboi si impotriva lui, l-a invins si i–a luat tronul. Liciniu a murit , iar Constantin cel Mare a ajuns singur stapanitor peste intreaga Imparatie Romana.
Cu biruinta lui Constantin cel Mare a izbandit si crestinismul. Imparatul i-a scos pe crestini din temnite, le-a restituit averile pe care ei le pierdusera in vremea prigoanelor, i-a asezat pe multi in slujbe de seamna si le-a ridicat biserica , chiar pe cheltuiala imperiului.
   Un alt mare sprijin acordat Bisericii de imparatul Constantin a fost convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea(325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El, si a deschis calea ortodoxiei, pe care imparatul Teodosie cel Mare o va decreta ca religie oficiala si de stat a intregului Imperiu Roman.

   La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el. Pentru meritele sale si pentru sprijinul acordat crestinismului, dupa lunga perioada de persecutii, Biserica I-a trecut in randul sfintilor, impreuna cu mama sa, Elena , numindu-I pe amandoi cei intocmai cu Apostolii.

Imparateasa Elena

   La fel de multa vrednicie a aratat si mama sa, Elena . Ea s-a asezat cu locuinta tocmai la Locurile Sfinte si si-a cheltuit averea intreaga pentru ajutorarea celor necajiti si neputinciosi si pentru inaltarea unor lacasuri sfinte.
   Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos.
   Imparateasa Elena a pus lucratori sa sape pe Golgota si sa dezgroape crucea Mantuitorului. Sapand, ei au aflat trei cruci, dar nu stiau pe care a fost rastignit Domnul. Traditia spune ca o femeie foarte bolnava , atingandu-se de cele trei cruci, se tamadui indata atunci cand atinse Crucea lui Iisus.
Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.
   Mama imparatului , Elena , impreuna cu sotia si sora acestuia , a acordat sprijin material si moral crestinismului. Astfel s-au construit unele biserici crestine, unele din ele monumentale ( amintim pe cele din Palestina , Roma, Nicomidia), iar unele temple au fost transformate in Biserici crestini.       Construirea unei noi capitale , Constantinopol, fara edificii pagane , cu biserici crestine , a aratat ca imparatul Constantin a dorit sa dea imperiului o capitala crestina.
Noua capitala a avut o deosebita importanta atat din punct de vedere politic, cat si religios.Constantinopolul era mai aproape de centrele crestine si astfel punea in umbra vechea capitala.
   Istoria Sfintei Elena și a fiului ei, Constantin, ne arată că izvorul luminii sufletești este Crucea Sfântă a Mântuitorului și ne îndeamnă să imprimăm pe steagul vieții noastre acest semn dumnezeiesc.
După trei secole de suferințe și sacrificii, lumea creștină trăiește o primăvară a vieții spirituale și materiale, pentru care aduce mulțumire lui Dumnezeu și laudă Sfintei Elena Augusta și fiului ei, Constantin.

Semnificatia numelor Constantin si Elena

  Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").
Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

PASTELE

      Paștele este o sărbătoare religioasă anuală de primăvară cu semnificații diferite, întâlnită în creștinism și iudaism. Unele obiceiuri de Paști se regăsesc, cu semnificație diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice, atingând astăzi o mare diversitate culturală, în funcție de particularitățile religiei adoptate.

Etimologie

    Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah (Paște) — sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.

    Termenul ebraic de Paști a trecut prin forma lui aramaică - Paskha (folosită până azi în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paștilor creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Iisus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.

    Paștile creștine. Semnificație

   Victorie asupra mormântului, de Bernard Plockhorst

      Paștile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștilor marchează începutul anului ecleziastic creștin. Există unele culte creștine care nu sărbătoresc Paștele.

    Noul Testament leagă Cina cea de taină și crucificarea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul din Egipt. Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles. El a identificat pâinea și cupa de vin ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând și sângele său care urma să fie vărsat. În Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5, el spune: “Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui evreiesc și identificându-se cu mielul Pascal.

     O interpretare în Evanghelia după Ioan este că Iisus, ca miel Pascal, a fost crucificat aproape în același timp cu sacrificul ritual al mieilor în templu, în după-amiaza celei de a 14-a zi de Nisan. Această interpretare este inconsistentă cu cronologia din Evangheliile sinoptice. Se presupune că “pregătirea Paștelui” din Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 19, se referă literar la cea de a 14-a zi de Nisan (Ziua Pregătitoare pentru Paște) și nu în mod necesar la ziua de vineri, Ziua Pregătitoare pentru Sabat[5] și că “mâncarea de Paște” din Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 18, se referă la mâncarea mielului pascal, și nu la mâncarea niciunuia din sacrificiile făcute pe perioada Zilelor Pâinii Nedospite.

    Modul de calcul a datei sărbătorii Paștelui creștin

      Data celebrării Paștilor are la bază două fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară și mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului. Astfel, Paștile se serbează în duminica imediat următoare primei luni pline după echinocțiul de primăvară.

Durata

     Paștile creștine au o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.

   Cronologia sărbătorilor pascale

      Sărbătoarea Paștilor este precedată de o lungă perioadă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului. Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Isus Hristos în Ierusalim, și se sfârșește în Sâmbăta Mare. Este săptămâna în care sunt comemorate patimile lui Iisus, răstignirea și moartea Sa din Vinerea Mare.

  Obiceiuri de Paști

      Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea de ouă roșii, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori (verzi, albastre, galbene etc.). În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.

   Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele prepară și alte mâncăruri tradiționale: pască, cozonac, drob.

    

    Paștele evreiesc. Semnificație

    Pesah (Paștele evreiesc) este o sărbătoare religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană și ieșirii lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moise.

    Vechime istorică

     Sărbătoarea Paștelui celebrează evenimentul fondator din relatarea biblică care este eliberarea evreilor din sclavia egipteană. E legat deci de peripețiile Ieșirii (Exodului) și suferințele îndurate de popor în deșert (de unde interdicția pâinii dospite în mesele festive), ca și de întâlnirea lui cu Dumnezeu. Istoric vorbind, sărbătoarea repetă o practică sacrificială uzuală în vechiul Orient, sacrificiu care era modul comun de adorare al unui zeu pentru religiile tribale pre-mozaice și contemporane lui Moise.

   Data de început a Paștelui

      Paștele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paștile creștine, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paștelui evreiesc poate cădea în orice zi a săptămânii. Nisan este a șaptea lună a calendarului evreiesc actual. Calendarul ebraic nu coincide însă cu cel civil universal (care este bazat pe calendarul creștin gregorian). Este de precizat că în calendarul religios evreiesc din antichitate, luna Nisan, care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după calendarul gregorian), era prima lună a anului, conform poruncii divine:

      Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).

   Paștele iudaic - reproducere după Enciclopedia iudaică

  

  Conform tradiției ebraice, sărbătoarea Paștelui trebuie să cadă primăvara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar și de aceea, luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan și Paștele să cadă primăvara, și nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numită Adar II) în anumiți ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 și 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit și în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar și anotimpurile.

    Durata

       Paștele se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele și ultimele două zile, la evreii din Diaspora impun respectarea strictă a regulilor religioase asemănătoare cu cele ale Sâmbetei. La evreii din Israel acest lucru se aplică numai în prima și ultima zi de Pesah.

   Cronologia Paștelui evreiesc

      Intrarea evreilor în Pesah este marcată printr-o cină rituală, cina pascală numită Seder (in ebraică - „ordine”) cu un tipic deosebit, cu prilejul căreia comesenii citesc cartea Hagadá centrată pe dezbaterea semnificației ieșirii evreilor din robia egipteană, așa cum este ea relatată în Biblie. Această cină rituală a fost la vremea ei sărbătorită și de Iisus, apostoli și primii creștini.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pa%C8%99ti

SAMBATA MARE

     SÂMBĂTA MARE, ultima zi din Săptămâna Patimilor. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii, înainte de Învierea Domnului.

     Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului. În această zi credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru ca seara să ia parte la slujba de Înviere.

     Potrivit tradiţiei, aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când se sacrifică mielul iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale şi definitivează curăţenia. Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui  se vor împlini.

     În Sâmbăta Mare, gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşti. Vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel. Deretică prin casă şi pregătesc pentru întreaga familie hainele curate pe care le vor îmbrăca la  slujba de Înviere.

  Lumina Învierii

     Seara lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în şoaptă, iar la slujba de Înviere toată lumea stă şi ascultă cu mare evlavie. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

    La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos.

 Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii în Sâmbăta Mare

      Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui este marcată de  superstiţii, tradiţii şi obiceiuri ce încununează străduinţele creştinilor din timpul Postului Paştelui, marcând încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului, şi inaugurând o vreme a renaşterii, învierii şi a reînvigorării speranţei şi împlinirii întru Dumnezeu.

      În Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.

     Începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

     Se spune că “dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti. Noaptea de sâmbătă spre duminică se deschid cerurile

  Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele rudelor decedate vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.

VINEREA MARE (PATIMILOR)

  Vinerea Mare - moartea si ingroparea Domnului (Zi aliturgica. Denia Prohodului Domnului)

    In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana.

       Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

     Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

     Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

    Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

   Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

  Moartea biruita prin moartea lui Hristos

        Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge.

     Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

     Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

    Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

    Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".

   Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

  Punerea in mormant a Domnului

       De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

    Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu uleiuri aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

    Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).

   Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

     Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

    Slujba Prohodului

        Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

JOIA MARE

      Joi, este randuit sa praznuim patru evenimente din Saptamana Patimilor, primele doua facandu-se ziua, iar celelalte doua in noaptea de joi spre vineri:

    1.  SPALAREA PICIOARELOR UCENICILOR DE CATRE MANTUITORUL,  dandu-le prin aceasta, lor si noua, pilda de smerenie. (Ioan 13, 1-17).

   ,,Dupa ce le-a spalat picioarele si Si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt.

    Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalt voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; Ca v-am dat voua pilda, ca precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi.”(IOAN 13,12-15).

    2.  CINA CEA DE TAINA, adica asezarea Sfintei Cuminecaturi. (Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13).

    ,,Si luand painea, multumind, a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasat sa faceti intru pomenirea Mea.

     Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.”(Luca  22,19-20)

     3. RUGACIUNEA CEA MAI PRESUS DE FIRE, IN GRADINA GHETSIMANI. (Matei 26, 36-46; Ioan 17)

    ,,Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar.

     Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.

      Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(Ioan 17, 17-23)

    4.  TRADAREA DOMNULUI DE CATRE IUDA (Matei 26, 47-56)

    ,,Si pe cand vorbea inca, iata a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, si impreuna cu el multime multa, cu sabii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului.

    Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este! Puneti mana pe El.

    Si indata, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat.

   Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit?

  Atunci ei, apropiindu-se, au pus mainile pe Iisus si L-au prins.”(Matei 26,47-50).

MIERCUREA MARE

      Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Miercuri este ziua în care se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte. Este şi ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginţi.

   

         Pomenirea femeii păcătoase

      În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte. Conform scrierilor teologice, a făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosite după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, “aducând mir de mult preţ”. A fost mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele: “Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul”. 

        Iisus a petrecut această zi în Betania, unde avea mulţi prieteni dragi - pe Lazăr cel înviat din morţi, pe surorile acestuia, Marta şi Maria, pe Simon leprosul. Pe când se afla în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de Iisus o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump, pe care l-a turnat pe capul şi pe picioarele Lui, când şedea la masă. Apostolii au certat-o pe femeie pentru această risipă, susţinând că mirul trebuia vândut, iar banii, împărţiţi săracilor. Însă Iisus a zis: "Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu şi M-a pregătit pentru îngropare". La eveniment a fost martor şi Apostolul Iuda, cel care îndeplinea şi funcţia de casier al ucenicilor. Şocat de gestul femeii păcătoase, Iuda a certat-o pentru că a risipit banii cumpărând mir foarte scump. El pretindea că fiecare ban să fie de ajutor săracilor, deşi el însuşi sustrăgea pe ascuns din sumele adunate.  

      După discuţiile referitoare la preţul mirului, Iuda Iscarioteanul L-a părăsit pe Iisus şi a mers, pe ascuns, la casa lui Caiafa. În seara zilei de miercuri, Iuda s-a întâlnit cu membrii Sinedriului şi le-a făcut o propunere directă, fără ocolişuri: „Ce-mi daţi voi mie şi eu vi-L dau pe El Vouă?”. Fără să stea pe gânduri, fariseii i-au oferit 30 de arginţi, preţul trădării. În denia din Miercurea Mare a fost rânduită de Sfinţii părinţi să fie pomenite două personaje contemporane cu Isus, care s-au comportat diferit faţă de Hristos în Săptămâna Patimilor.

     De asemenea, în Denia din Miercurea Mare este pomenit şi Apostolul Iuda, care a trăit alături de Iisus, dar şi-a pierdut mântuirea. Apostolul Iuda a rămas în istoria creştinătăţii ca Iuda trădătorul, cel care l-a vândut fariseilor pe Iisus, pentru 30 de arginţi. Conform tradiţiei populare, credincioşii care ţin post negru în această zi vor fi protejaţi de boli de Sfânta Miercuri, pe parcursul anului.

  

Marțea Mare

               

     In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare.  Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci "intelepte" si cinci "neintelepte", care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine "mire", iar Apostolii poarta numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este Biserica.

In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta. 
     Astfel, prin cuvintele "fecioarele au iesit in intampinarea mirelui", nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.
    Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele "neintelepte" (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele "care erau gata de nunta" si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne noua". Mirele le raspunde: "Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi". 
    Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu in voi", deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: "Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului".

https://www.crestinortodox.ro/paste/saptamana-patimilor/saptamana-patimilor-martea-mare-88588.html

LUNEA MARE

    Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).

    Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci "în mijlocul nopții vine furul".

   Stihiri la utrenie (stihologia)

  "Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele [îl] va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi."

  "Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca niște lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primește a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiască pe om."

  "Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup și mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu patima Ta! Pentru acesta, laudă, mărire și slavă înălțând stăpânirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ţie."

  "Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniți dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări și bătăi, judecându-Se de Pilat. Şi încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruiește iertare de greșale celor ce se închină cu credință preacuratelor Tale patimi."

Evanghelia: Matei 21, 18-46

    Hristos Mirele

18.  Dimineața, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;

19.  Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.

20.  Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?

21.  Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa.

22.  Şi toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.

23.  Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?

24.  Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea:

25.  Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui?

26.  Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan de prooroc.

27.  Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.

28.  Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea.

29.  Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, și nu s-a dus.

30.  Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.

31.  Care dintr-aceștia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu.

32.  Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, ci vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.

33.  Ascultați altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.

34.  Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.

35 Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.

36.  Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, și au făcut cu ele tot așa.

37 La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor rușina de fiul meu.

38.  Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui.

39.  Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis.

40.  Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?

41.  I-au răspuns: Pe acești răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.

42.  Zis-a lor Iisus: Au n-ați citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri"?

43.  De aceea vă spun că împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei.

44.  Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.

45.  Iar arhiereii și fariseii, ascultând pildele Lui, au înțeles că despre ei vorbește.

46.  Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc.

  Condac

   "Iacov plângea pentru lipsirea lui Iosif, și viteazul ședea în căruță, ca un împărat cinstindu-se; că desmierdărilor egiptencei atuncea nefăcându-se rob, s-a preaslăvit de la Cel ce vede inimile oamenilor și trimite cunună nestricăcioasă."

Icos

  "Peste tânguire să mai adăugăm acum tânguire și să vărsăm lacrimi, plângând împreună cu Iacov pe Iosif, pururea slăvitul și curatul, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufletul și l-a păstrat nerobit; și a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă slugilor Sale cunună nestricăcioasă."

Sinaxar

    În sfânta și marea Luni facem pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului.

Tâlcuire de la părintele Teofil Părăian

        Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup și la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toți prin dorința lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorința lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun și binevoitor cu frații săi care l-au vândut în Egipt.

    El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ținut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc și să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părinții lui, a fost iubit de Patriarhul Iacov. Frații lui l-au vândut în Egipt.

     A ajuns în Egipt și așezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a ținut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înțelept și bun de a conduce Egiptul și a salvat de la moarte prin înfometare pe concetățenii săi și pe conaționalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomenește cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.

     Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim și o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înțelepțirea credincioșilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce și s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicație pentru cei credincioși, atrăgându-le atenția că suntem toți chemați spre rodire și că Domnul Hristos așteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuțile noastre în loc de alte roade.

    Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să știm că Domnul Hristos răsplătește nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplătește și pedepsește și îndărătniciile lor, și neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu și-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor - să înțelegem în vremea propovăduirii Sale - dar și-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înțeleagă din aceasta că El are și putere pedepsitoare, iar credincioșii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese și dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paști, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet și ne îndemnăm pe noi înșine să nu dormităm, ci să ne trezim și să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele nostru vremelnic și veșnic.

Svetilna / luminânda

 "Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, și mă mântuiește."

https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/lunea-mare-inceput-saptamana-patimilor-semnificatii-obiceiuri-rugaciuni-pentru-lunea-mare/