INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM. FLORIILE

    

        Duminica Floriilor, este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi marchează începutul unei săptămâni a Patimilor – numită şi Săptămâna Mare – perioadă în care în slujbele bisericești se face, în fiecare seară, pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ – Deniile – prin care credincioşii Îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, înainte de Răstignirea și Învierea Sa.

        Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină (măgăruș), ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă.

     “Când s-au apropiat de Ierusalim și au fost lângă Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi dintre ucenicii Săi și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră; îndată ce veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat încă nici un om, dezlegați-l și aduceți-Mi-l.  Dacă vă va întreba cineva: «Pentru ce faceți lucrul acesta?» să răspundeți: «Domnul are nevoie de el.”

       Și îndată îi va trimite". Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlineasca ce fusese vestit prin proorocul, care zice: Spuneți fiicei Sionului: Iată, Împaratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar. Pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe.

      "Ucenicii s-au dus și au făcut cum le poruncise Iisus. Au adus măgărița si măgărul, și-au pus hainele peste ei și El s-a asezat deasupra. Cei mai mulți din mulțime își așterneau hainele pe drum: alții tăiau ramuri din copaci și le presărau în drum. Mulțimile care mergeau înaintea lui Iisus și cele care veneau în urma Sa strigau: "Osana ,Fiul lui David! Binecuvantat e cel ce vine în numele Domnului! 

       Cand a intrat in Ierusalim toată cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: "Cine e acesta?" "Este Iisus. Proorocul din Nazaretul Galileei", răspundeau mulțimile. Iisus a intrat în Templul lui Dumnezeu. I-a dat afară pe toți cei care vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei, și le-a zis: Este scris: Casa Mea se va numi o casă de rugăciune. Dar voi ați facut din ea o peștera de tâlhari. "Niște orbi și șchiopi au venit la El la Templu și El  i-a vindecat. Dar preoții cei mai de seamă și invățatorii Legii, când au vazut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în Templu și zicând: "Osana Fiul lui David!" s-au umplut de mânie. Și I-au zis: "Auzi ce zic aceștia?"

      "Da"le-a răspuns Iisus. "Oare nu ați citit niciodată cuvintele acestea: Tu ai scos laude și din gura copiilor si din gura celor care sug?" Și, lăsându-i, a ieșit afară din cetate și s-a îndreptat spre Betania și a rămas acolo peste noapte. (Evanghelia dupa Matei:21).

          Intrarea Domnului în Ierusalim, împreună cu Sâmbăta lui Lazăr, de care este indisolubil legată, inclusiv liturgic, fac trecerea de la perioada Postului mare - care ia sfârșit în seara de vineri care precedă Sâmbăta lui Lazăr - la Săptămâna Mare, a Patimilor și a Învierii Mântuitorului.

Traditii

      Ortodocșii sărbătoresc această zi ca pe una de bucurie, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.

       Ortodocșii din țările care locuiesc în zone unde nu cresc palmieri sau smochini, precum românii sau rușii folosesc, în locul acestora, ramuri de salcie la această sărbătoare. Creștinii aduc la biserică aceste ramuri (numite, cu un nume mai vechi, și stâlpări, de unde denumirea de Duminica Stâlpărilor) de salcie, de smochin sau de palmier care amintesc de cele cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim.

        La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul rostește asupra lor o rugăciune de binecuvântare, apoi le stropește cu agheasmă, sfințindu-le, apoi le distribuie credincioșilor, care împodobesc cu ele icoanele, păstrându-le cu grijă. În unele Biserici este obiceiul ca, după Liturghie, să se distribuie cruci mici făcute din frunze de palmier, care sunt mai apoi puse la icoană.

       În seara din ajunul praznicului, în unele locuri se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care pornește întotdeauna de la o biserică și se sfârșește la o (altă) biserică. Se face astfel amintirea ieșirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul Său spre Ierusalim, iar pelerinajul în sine are și rolul binecuvântării locului (orașului) respectiv [1].

      Datorită faptului că Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare a bucuriei, Biserica a modificat rânduiala postului, astfel că în această zi este dezlegare la pește.

Floriile

       Numele popular de Florii păstrat pentru praznicul Intrării Domnului în Ierusalim provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, Floralia, care se desfășura în antichitate cam în perioada în care astăzi se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim.

     Calendarul liturgic creștin l-a înlocuit pe cel păgân, inclusiv în memoria oamenilor. Dar, întrucât la începuturile instituirii creștinismului în Imperiul Roman acestea erau încă o realitate sau cel puțin o amintire recentă, suprapunerea calendaristică a fost astfel gândită încât sărbătorile păgâne să fie cu totul înlocuite cu cele creștine, uneori acestora suprapunându-li-se temporal celebrările creștine. În limba română, memoria populară a păstrat însă pentru praznicul creștin numele sărbătorii antice.

Iconografie

        Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 112) arată că Intrarea Domnului în Ierusalim trebuie zugrăvită astfel:

     Se pictează zidurile unei cetăți (Ierusalimul), iar în afara lor un deal. Hristos e zugrăvit stând pe un mânz de asin, binecuvântând. În spatele Său sunt pictați Sfinții Apostoli.

       În fața Lui, pe deal, este pictat un copac, din care copiii taie ramuri de finic (i.e. smochin) cu topoarele și le aruncă pe jos. Tot în acel copac e pictat un copil care încearcă să se urce ca să-L vadă pe Hristos.

     Mai jos de Domnul, care vine călare de mânz, mai mulți copii Îl întâmpină: unii țin în mâini ramuri de finic, alții își aștern pe jos veșmintele în calea mânzului, alții se trântesc ei înșiși pe jos. Mai sunt pictați câțiva copii care își scot ghimpii și mărăcinii din tălpi.

     Chiar în afara porții cetății Ierusalimului, sunt pictați mai mulți bărbați și femei, tot cu ramuri în mâini, și unii și cu copii în brațe sau purtați pe umeri; iar de pe ziduri și de pe la ferestrele cetății se văd alți oameni care Îl privesc pe Hristos.