PASTELE
Paștele este o
sărbătoare religioasă anuală de primăvară cu semnificații diferite, întâlnită
în creștinism și iudaism. Unele obiceiuri de Paști se regăsesc, cu semnificație
diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice, atingând astăzi o mare
diversitate culturală, în funcție de particularitățile religiei adoptate.
Etimologie
Cuvântul Paști provine în limba română din
forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a
trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah (Paște) —
sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoarea lor anuală în amintirea
evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării
lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și
coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Termenul ebraic de Paști a trecut prin
forma lui aramaică - Paskha (folosită până azi în ebraică pentru a denumi
Paștile creștine) în vocabularul creștin pentru că evenimentele istorice care
sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea
Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paștilor
creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la
vremea respectivă celebrat de Iisus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică
și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă
legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.
Paștile creștine. Semnificație
Victorie asupra mormântului, de Bernard
Plockhorst
Paștile reprezintă una dintre cele mai
importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental
al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în
religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de
început a Paștilor marchează începutul anului ecleziastic creștin. Există unele
culte creștine care nu sărbătoresc Paștele.
Noul Testament leagă Cina cea de taină și
crucificarea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul din Egipt. Iisus s-a
pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei,
dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles. El a identificat pâinea și
cupa de vin ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând și sângele
său care urma să fie vărsat. În Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni
a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5, el spune: “Curățiți aluatul cel vechi,
ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci Paștile nostru
Hristos S-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui
evreiesc și identificându-se cu mielul Pascal.
O interpretare în Evanghelia după Ioan
este că Iisus, ca miel Pascal, a fost crucificat aproape în același timp cu
sacrificul ritual al mieilor în templu, în după-amiaza celei de a 14-a zi de Nisan.
Această interpretare este inconsistentă cu cronologia din Evangheliile
sinoptice. Se presupune că “pregătirea Paștelui” din Sfânta Evanghelie după
Ioan, Capitolul 19, se referă literar la cea de a 14-a zi de Nisan (Ziua
Pregătitoare pentru Paște) și nu în mod necesar la ziua de vineri, Ziua
Pregătitoare pentru Sabat[5] și că “mâncarea de Paște” din Sfânta Evanghelie
după Ioan, Capitolul 18, se referă la mâncarea mielului pascal, și nu la
mâncarea niciunuia din sacrificiile făcute pe perioada Zilelor Pâinii
Nedospite.
Modul de calcul a datei sărbătorii Paștelui
creștin
Data celebrării Paștilor are la bază două
fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară și mișcarea de rotație a Lunii
în jurul Pământului. Astfel, Paștile se serbează în duminica imediat următoare
primei luni pline după echinocțiul de primăvară.
Durata
Paștile creștine au o durată de 40 de
zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și
sărbătoarea Înălțarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere,
într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare
sărbătoare.
Cronologia sărbătorilor pascale
Sărbătoarea Paștilor este precedată de o
lungă perioadă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare
Învierii Domnului. Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna
Patimilor, începe în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Isus
Hristos în Ierusalim, și se sfârșește în Sâmbăta Mare. Este săptămâna în care
sunt comemorate patimile lui Iisus, răstignirea și moartea Sa din Vinerea Mare.
Obiceiuri de Paști
Cel mai răspândit obicei creștin de Paști
este vopsirea de ouă roșii, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști,
deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori (verzi, albastre, galbene
etc.). În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de
ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbatorii
Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise
să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au
fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele
prepară și alte mâncăruri tradiționale: pască, cozonac, drob.
Paștele evreiesc. Semnificație
Pesah (Paștele evreiesc) este o sărbătoare
religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană și
ieșirii lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moise.
Vechime istorică
Sărbătoarea Paștelui celebrează
evenimentul fondator din relatarea biblică care este eliberarea evreilor din
sclavia egipteană. E legat deci de peripețiile Ieșirii (Exodului) și
suferințele îndurate de popor în deșert (de unde interdicția pâinii dospite în
mesele festive), ca și de întâlnirea lui cu Dumnezeu. Istoric vorbind,
sărbătoarea repetă o practică sacrificială uzuală în vechiul Orient, sacrificiu
care era modul comun de adorare al unui zeu pentru religiile tribale
pre-mozaice și contemporane lui Moise.
Data de început a Paștelui
Paștele evreiesc este o sărbătoare anuală
fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de
Paștile creștine, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a
Paștelui evreiesc poate cădea în orice zi a săptămânii. Nisan este a șaptea
lună a calendarului evreiesc actual. Calendarul ebraic nu coincide însă cu cel
civil universal (care este bazat pe calendarul creștin gregorian). Este de
precizat că în calendarul religios evreiesc din antichitate, luna Nisan, care
durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după
calendarul gregorian), era prima lună a anului, conform poruncii divine:
Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi
lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).
Paștele iudaic - reproducere după
Enciclopedia iudaică
Conform
tradiției ebraice, sărbătoarea Paștelui trebuie să cadă primăvara. Calendarul
ebraic este însă un calendar lunar și de aceea, luna Nisan ar trebui să înceapă
cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan și Paștele să cadă
primăvara, și nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numită
Adar II) în anumiți ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11,
14, 17 și 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil,
folosit și în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se
asigura corelarea cu calendarul solar și anotimpurile.
Durata
Paștele se celebrează timp de opt zile, în
perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele și ultimele două zile, la evreii
din Diaspora impun respectarea strictă a regulilor religioase asemănătoare cu
cele ale Sâmbetei. La evreii din Israel acest lucru se aplică numai în prima și
ultima zi de Pesah.
Cronologia Paștelui evreiesc
Intrarea evreilor în Pesah este marcată
printr-o cină rituală, cina pascală numită Seder (in ebraică - „ordine”) cu un
tipic deosebit, cu prilejul căreia comesenii citesc cartea Hagadá centrată pe
dezbaterea semnificației ieșirii evreilor din robia egipteană, așa cum este ea
relatată în Biblie. Această cină rituală a fost la vremea ei sărbătorită și de
Iisus, apostoli și primii creștini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.